Bine ati venit pe blogul meu

marți, 7 august 2012

Copilaria lui Octavian Paler



 Universul literaturii române contemporane este conturat de o serie de scriitori, care prin spiritul artistic și  prin frumusețea cuvintelor au contribuit la dezvoltarea culturii românești. Prin diferite forme literare(liric, epic sau eseistic), ”meșterii condeiului” au redat trăirile poporului român, surprinse în diferite momente istorice. În această sferă artistică în care cuvintele sunt uneltele de transmitere a mesajului este surprins și scriitorul Octavian Paler. De-a lungul activității sale literare, Octavian Paler a combinat cele trei forme literare, însă spre finalul creațiilor sale a dominat eseul. Condeiul la Octavian Paler a însemnat nu numai transmiterea unor mesaje, ci și descătușarea sufletului de ecoul singurătății. Pasionat de mitologia greacă, Paler și-a încadrat destinul în această sferă mitologică. De aceea munții Făgărașului în care a crescut reprezintă pentru Paler, muntele Olimp, iar zeii sunt oamenii din satul natal, Lisa:”pentru mine, Lisa nu e o localitate. E un amestec de lume reală și mitologie, care nu poate fi asemănat cu nimic”[1].
Scriitorul Octavian Paler s-a născut în 2 Iulie 1926, în comuna Lisa, județul Brașov. Provenit dintr-o familie de țărani modești, Paler a folosit originea sa drept izvor al creațiilor sale literare. Persoana marcantă a vieții lui este tatăl său, Alexandru Paler, așa cum afirmă însuși scriitorul:”am iubit-o mult și pe mama,dar  am crescut de mic în cultul tatălui.”[2] Tatăl  său a fost epitrop la ”biserica mare”, sau biserica ortodoxă din satul Lisa[3]. De mic copil, Alexandru Paler era foarte isteț, fiind trecut pe acest criteriu din clasa a II-a direct în a V-a. Intelectualii satului ( învățătorii, preoții) precum și un comitet din Sibiu  au dorit să-i promoveze pe tinerii români cu înclinații spre învățătură din Imperiul Austro-Ungar. În acest context au  urmărit trimiterea lui Alexandru Paler la liceu, dar opoziția tatălui său(bunicu lui Octavian)  a încheiat acest demers. Mintea sa  ageră i-a surprins chiar și pe studenții de la Politehnică, ce au observat rapiditatea cu care făcea ”fără creion și hârtie” operații de geometrie în spațiu. Deși frecventa cârciuma din sat- prezența în acest local fiind una dintre cutumele păturii țărănești din acea perioadă- totuși,  Alexandru Paler știa măsura paharului. În acest loc de întâlnire, cârciuma, Alexandru Paler își exprima dorința privitoare la viitorul fiului său, acea de a devenit ”subsecretar de stat”.  Această dorință a tatălui său, Octavian Paler o auzea în momentul în care era trimis de mama sa la cărciumă pentru a-l chema pe tatăl său acasă. Respectarea poruncii mamei a însemnat pentru scriitor și dezvoltarea unei antipatii pentru alcool[4]. Alexandru Paler, conform spuselor fiului său, a făcut o singură calătorie, ca soldat în Primul Război Mondial. Goarnele mobilizării, tatăl scriitorului le-a auzit de la coasă.  El a fost înrolat într-un regiment românesc ce a fost inclus în armata lui Mackensen. La București, însă, Alexandru Paler a dezertat și a trecut de partea armatei române. Din 1917 a făcut parte din armata lui Prezan, ajungând până la Budapesta[5]. Experiența războiului i-a împărtășit-o și fiului său, Octavian, care a crescut cu povești istorice, în care Alexandru Macedon a dominat[6].
Viața în mediul rural pentru copii a însemnat și mult și putin. A însemnat mult dacă privim asupra imaginației care și-o pot dezvolta în acest spațiu, asupra libertății care o consacră natura. În schimb, a însemnat puțin, dacă ne referim la neajunsurile materiale pe care copiii de mici le cunosc. Octavian Paler, asemenea altor copii din mediul său, nu a primit cadouri materiale. Singurul cadou pe care Octavian îl primea de la tatăl său și de care era foarte fericit, a fost tandrețea:”Singurul răsfăț de care am avut parte se întâmpla dimineața, când tata își apropia obrazul de obrazul meu(...) ceea ce mă făcea fericit”[7].
 Spre deosebire de tatăl său, care era un om foarte popular, mama lui Octavian Paler era o fire tăcută: ” de câte ori mă gândesc la ea, îi aud întâi tăcerea, abia apoi îi revăd chipul. Nu cred că mi-a dat mai mult de trei, patru sfaturi în toată viața.”[8] Printre sfaturile pe care Octavian Paler le-a cules de la mama lui a fost credința, deși el a a afirmat în mai multe rânduri că nu știa să se roage. Credința mamei scriitorului se oberva, atât prin fapte, cât și prin gesturi: ”Nu lipsea în nici o duminică de la biserică și respecta cu sfințenie toate rânduiele creștinești”. În fiecare seară aceasta făcea o sută de mătănii, încât la un moment dat tatăl lui Octavian îi zicea: ” Lasă-l, tu, că s-o fi culcat și El”. [9] La fel ca și tatăl său și mama lui a făcut o singură călatorie. La 18 ani, mama scriitorului a plecat la București pentru a intra ”fată în casă” la familia unui doctor. A stat o singură iarnă în care și-a adunat bani pentru zestre.De atunci nu a mai plecat din Lisa.  Prin menționarea acestui fapt în creațiile sale, Octavian Paler reconstruiește lumea în care a crescut, o lume sedentară și conservatoare[10]. Ca și trăsături, Octavian Paler a moștenit de la mama lui tăcerea și timiditatea:” sunt posac și morocănos, am moștenit-o pe mama,ca fire”[11]. Scriitorul a pășit în lumea cărților inițial cu ajutorul tatălui său care l-a alfabetizat; astfel că la o vârstă fragedă a putut să recite toată ”Cartea neamurilor” din Geneză.[12] Însă, ca și copil, Octavian Paler și-a folosit nu numai memoria, ci și imaginația. La 3-4 ani acesta a vrut să ”reinventeze” focul, reușind să aprindă niște haine de-a surorii lui, flacăra ajungând până la grinda casei. Cu ajutorul vecinilor focul a fost stins, însă vecinii nu  l-au salvat de ”lecția de pedagogie ” primită din partea mamei.[13] Un alt moment de singurătate de care a profitat Octavian Paler, a fost decojirea merilor. Tatăl său, un pasionat pomicultor, plantase meri, pe care fiul său a vrut să îi facă ”mai frumoși”, luându-le coaja.Crezând că va fi lăudat pentru munca depusă, scriitorul a văzut o reacție, neașteptată de el, din partea tatălui.[14]
Copilăria lui Octavian Paler petrecută pe Calea Secii, cu vacile la pășune[15], s-a încheiat o dată cu intrarea în peisajul său pitoresc a unchiului din partea mamei, George. Acesta era profesor de limba română la Liceul ”Spiru Haret” din București[16]. În timpul unei veri a făcut o vizită familiei scriitorului în cadrul căreia a încercat să îi convingă pe părinții lui Octavian Paler să își lase băiatul să plece la școală la București.Tatăl lui Octavian dorea inițial să-și trimită fiul  la liceu în Făgăraș, fiind mai aproape. Stăruința unchiului George l-a convins însă. Mama scriitorului dorea să își vadă băiatul preot și temându-se că distanța dintre Lisa și București este prea mare pentru vârsta băiatului s-a opus plecării acestuia la liceul ”Spiru Haret”[17]. Alexandru Paler a reușit în final să o convingă, promițându-i că studiind la București, Octavian va ajunge preot[18]. Teama cauzată de părăsirea locului natal, l-a determinat pe scriitor să-și facă o serie de planuri pentru a-i convinge pe părinți să renunțe la idee. Inițial acesta s-a gândit să își taie un deget, dar de frică a renunțat la acest plan. Apoi s-a hotărât să nu vorbească nimic la examen, dar nu dorea să fie considerat de băieții din sat ca un copil incapabil să treacă un examen. Un alt plan care și l-a consemnat a fost fuga de acasa în dimineața programată pentru plecarea la București. S-a hotărât să petreacă o săptămână în pădure știind și locurile de adăpost și de hrană. Cu toată minuțiozitatea utilizată în realizarea planului de ”evadare” și acesta a eșuat, scriitorul trezindu-se prea târziu pentru a mai putea fugi de acasă[19]. Când a auzit sunetul clansonului, Octavian Paler s-a încălțat și a dat să fugă, însă a fost ajuns din urmă de tatăl  său care i-a propus un ”pact”:  dacă merge la București primește suma de 44 de lei[20]. Scriitorul a acceptat. Acest moment al plecării din satul natal înseamnă pentru Octavian Paler desprinderea de copilărie: ” cunosc nu numai ziua, ci și ora ieșirii din copilărie. Tata pusese ceasul deșteptător să sune, și la ora opt fără un sfert, pălăria metalică s-a pornit să zbârnâie.Peste puțină vreme, aveam să ies din ceea ce, azi numesc«timpul meu mitologic»”[21].În timpul său mitologic, Octavian Paler era rupt de progresul științific și tehnologic pe care orașele României îl cunoscuseră la acea vreme. Din acest motiv drumul spre București înseamnă pentru scriitor nu numai desprinderea de locul natal, ci și o călătorie în timp, lăsând în urmă Lisa de secolul XVII și îndreptându-se spre Bucureștiul secolului XX[22].


[1]  Octavian, Paler,  Autoportret într-o oglindă spartă, f.l.p, Ed. Historia,  2008,p.91.  Vezi și: Daniel-Cristea, Enche,          
    Convorbiri cu  Octavian Paler,București, Ed. Corint, 2007, p.19
[2]  Octavian, Paler,  Autoportret într-o oglindă spartă,,f.l.p, Ed. Historia, 2008, p.65
[3]  Daniel-Cristea, Enache, op.cit. p. 306
[4]  Octavian, Paler,  Autoportret într-o oglindă spartă,f.l.p, Ed. Historia,  2008. p.65-68. Vezi și: Ocavian, Paler,  Calomnii mitologice,București, Ed.Historia, , 2007, p.255
[5]  Idem, Rugați-vă să nu vă crească aripi, f.l.p, Ed. Albatros, 1995, p.101-102. Vezi și: Daniel-Cristea,
   Enache, op.cit. p.116
[6] Octavian, Paler,  Autoportret într-o oglindă spartă, fl.p,  Ed. Historia, 2008, p.61, p.84
[7] Ibidem. p.103-104                             
[8] Idem, Rugați-vă să nu vă crească aripi, f.l.p, Ed. Albatros, 1995, p.176 , V ezi și: Octavian, Paler, 
  Autoportret într-o oglindă spartă, f.l.p, Ed. Historia, 2008, p.138
[9] Idem, Autoportret într-o oglindă spartă, f.l.p, Ed. Historia, 2008, p.105-106
[10] Idem, Rugați-vă să nu vă crească aripi, f.l.p, Ed. Albatros, 1995, p.102-103. Vezi și: Daniel-Cristea,
    Enache, op.cit, p.117                                                                                                                      
[11] Octavian, Paler,  Autoportret într-o oglindă spartă, f.l.p, Ed. Historia, 2008, p.39
[12] Ibidem, p.104
[13] Ibidem, p.68-70
[14] Daniel-Cristea, Enache, op.cit, p.253. Vezi și:  Octavian, Paler,  Autoportret într-o oglindă spartă, f.l.p, Ed. Historia, 2008, p.70-71
[15] Octavian, Paler,  Autoportret într-o oglindă spartă, f.l.p, Ed. Historia, 2008, p.50-51
[16] Ibidem, p.20, p.82
[17] Ibidem, p.83-84
[18] Idem, Calomnii mitologice,Bucuresti, Ed.Historia,  2007, p.358-359. Vezi și: Octavian, Paler,  Autoportret Într-o o oglindă spartă, f.l.p, Ed. Historia, 2008, p.111                                                                           
[19] Octavian, Paler, Rugați-vă să nu vă crească aripi,f.l.p, Ed. Albatros, 1995, p.106-107. Vezi și: Octavian, Paler, Autoportret într-o oglindă spartă,f.l.p, Ed. Historia, 2008, p.112-115
[20] Cifra de ”44” este pentru Octavian Paler o cifra simbolică. Îmbolnăvindu-se grav când a fost mic, mama lui Octavian Paler a chemat o ghicitoare, care i-a spus acesteia ca băiatul ei va trăi până la vârsta de 44 de ani.
 [21] Octavian, Paler, Calomnii mitologice, Bucuresti, Ed. Historia, 2007, p.318
[22]  Ibidem

luni, 6 august 2012

Oamenii auto-dependenti




Un cer senin peste o lume tulburata, peste o lume cazuta in abisul saraciei, a tristetii, a desnadejdii si a pustietatii de tot. Cerul si pamantul parca nu au nicio legatura intre ele si totusi este un liant: omul. Speranta iesirii acestuia din prapastie se ridica la cer. Dar cand omul a primit realizarea acelei sperante se uita la cer insa nu il mai vede la fel. Vede frumusetea reprezentata de soare , luna, stele,culori, etc. Prin urmare, atunci cand suntem in impas ne uitam la cer, cautand acolo nu numai realizarea speratei,  ci si pe Cel care ne poate ajuta, pe Dumnezeu. Cand  avem un trai bun ca si teluric, nu mai vedem (desi putem !) pe Dumnezeu, ci vedem lucruri marunte care ne incetoseaza vederea mai departe, dincolo de ele. Cand avem tot ce ne trebuie (pentru a fi oameni) uitam de Cel care ne-a facut Om.Cand ne lipseste ceva, il intrebam pe Creator, de ce noua nu ne-a dat ce altii au, dar multi cand beneficiaza si ei de acel Dar divin nu il pretuiesc, altii il dau pe vreo inventie de-a omului. Asa sunt si cei care nu pot merge niciun metru pe picioarele lor, ci le trebuie masina, daca ar putea ar parca masina langa pat pentru a se putea deplasa cu ea pana in bucatarie.Mersul pe jos, nu numai ca e mai sanatos, dar prin aceasta te bucuri involutar de ceea ce ti-a dat Dumnezeu, avantaj pe care altii nu il au. Daca acelor oameni dependenti de masina, care practic refuza darul celui de Sus si il dau pe o inventie de-a omului, li s-ar taia picioarele (ca pot si fara ele sa conduca masina) cu siguranta isi vor dori sa poata umbla. Insa, cand au putut umbla nu au pretuit acest dar. Ca in multe alte cazuri, dupa ce pierdem un lucru i-am pune un pret insa nu mai avem pe ce.

P.S. Nu ma refer la persoanele care folosesc masina pentru a se deplasa zeci de km, ci la acei oameni  care ies la o plimbare, dar cu masina. Ma intreb ca daca mai multi oameni si-a permite elicopter,ar  iesi la o plimbare cu elicopterul ? Cred ca atunci am fi echlibrati pentru ca si mental si fizic am fi in aer.

Toate cele bune !

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Lumea post-moderna: "Avem probleme"


Cati dintre noi spunem " Sarbatori fericite!" persoanelor dragi vazandu-le privirea si sarutandu-le obrajii? Cati dintre noi spunem " Acum imi aman toate problemele cotidiene si merg sa ma intalnesc cu persoanele dragi"? Oamenii post-moderni invoca de fiecare data scuza : " Am probleme, nu pot sa vin". Aceasta scuza este ca si minciuna, care repetata devine o obijnuinta, astfel ca si atunci cand nu avem probleme cautam, doar ca sa amanam intalnirea cu oameni dragi pe care nu ii vedem o vesnicie. Cand am terminat de "rezolvat" toate problemele nu o sa mai putem sa-i intalnim, deoarece si Dumnezeu are o scuza "Omul nu e vesnic!". La intalnirea cu persoanele dragi, omul post-modern pune foarte mult accent pe felul in care o sa il trateze pe musafir, si nu pe cel care o sa fie tratat. Nu se gandeste atat la cel care va intra pe usa, ci la mancarea cu care il va astepta. Din acest motiv multi nu doresc sa aiba musafiri pentru ca nu au cu ce ii trata. " Nu am bani ca sa fac 3,4,5 feluri de mancare pentru a astepta musafirul", iar cand ai bani, nu mai ai musafiri. "Nu am bani ca sa cumpar ceva cu ce sa pot merge ca musafir", iar cand ai bani, nu mai ai la cine merge.
Daca ne intrebam persoanele in varsta, cum isi vizitau rudele o sa ne raspunda multi dintre ei ca mergeau pe jos zeci de km, prin ploaie, ninsoare, frig, etc, doar pentru a-si vedea neamurile, fara sa le duca ceva material sau sa astepte sa primeasca. Iar daca ii intrebam cum erau tratati ca musafiri, o sa raspunda ca pe masa era pus ceea ce avea gazda in ziua respectiva de mancare, fara sa gateasca ceva special pentru musafiri. "SPECIALUL" atunci era OMUL, cel care mergea in vizita si cel care era vizitat, acum "specialul" a cazut pe mancare.
Acum ne impodobim casa cu fel de fel de lucruri, ca sa fie cat mai "primitoare", dar nu mai avem pe cine primi; ne cumparam masini luxoase, dar cu care facem doar excursii cu familia, fara ca sa ne vizitam si rudele.
Am ajuns vremea in care avem toate mijloacele de transport pentru a ne vedea rudele, insa nu mai avem timp sa le vizitam pentru ca: "AVEM PROBLEME!"

Imaginea a fost descarcata de aici

duminică, 16 octombrie 2011

ARC PESTE TIMP De la Liceul Industrial de Chimie Turda la Liceul Teoretic "Liviu Rebreanu" Turda



Articolul acesta nu l-am scris pentru a-i face o reclama buna cartii, care sa serveasca totodata la o mai buna vanzare a acesteia pentru ca nu are nevoie " de umilele mele cuvinte". Acest articol este redactat cu scopul de a-mi afisa punctul de vedere in legatura cu lucrarea de fata, parere ce nu am avut ocazia sa o transmit celui care i-am promis.
Cartea " Arc peste timp de la Liceul Industrial de Chimie Turda la Liceul Teoretic Liviu Rebreanu Turda elaborata de regretatul prof. Augustin Pintea si prof. Liana Maria Olariu, in viziunea mea are 3 directii de interpretare (este o analiza facuta personal, nu trebuie luata ca fiind "batuta in cuie" !) :
1) o viziune simplista denota o monografie a liceului cu toate impendimentele ce le-au intampinat cei care au pus piatra de temelie a acestei unitati de invatamant, cu toate ecourile raspandite pe plan local, judetean si national provenite din rezultatele elevilor la diferite concursuri si cu bucuriile simtite de cadrele didactice atunci cand au primit confirmarea ca munca lor nu a fost in zadar.
2) plasata intr-un context in aceasta lucrare poti sa observi influentele politicului in invatamantul romanesc in a doua jumatate a sec XX, Liceul Industrial de Chimie, actual, Liceul Teoretic Liviu Rebreanu Turda fiind doar un exemplu din zecile, daca nu sutele de licee din Romania care au simtit schimbarile de regim politic in formatul scolii.Implicatiile politicului in invatamant se observa prin trecerea de la liceele de profil practic, la unele de tip teoretic, printr-o crestere a locurilor de munca din diferite domenii pentru tineri, dar pe care "paradoxal " nu le ocupa. Se observa totodata si o modificare in planul de invatamant, o pendulare continua a cadrelor didactice, lipsite dupa anii '90 de stabilitatea cunoscuta inainte de '89.
3) "Ultima, dar nu cea din urma" directie interpretativa este cea referitoare la implicatiile autorilor, impletirea celor doua pozitii ce le ocupa, cea de profesori si scriitori despre acelasi liceu. In acest sens redau cuvintele unui istoric, Ioachim Craciun, ce cred ca sunt semnificative: " Opera fiecarui autor este ogorul in care a semanat ceva din sufletul sau insusi.Randurile asternute pe hartie nu sunt decat proiectarea in afara a continutului sufletesc dintr-un anume moment, agitat sau potolit, ajuns la paroxismul disperarii sau dimpotriva, dupa cum banalele griji zilnice urca sau coboara termomentrul sensibilitatii unui om".

P.S. Pentru cei interesati de lucrare, ea poate fi achizitionata de la biblioteca Liceului Teoretic "Liviu Rebreanu" Turda, iar prezentarea ei( stiu ca este a 3-a data programata, dar aceasta datorita unor conjuncturi pe care unii le cunoasteti si nu vreau sa le amintesc) are loc Vineri, 21.10.2011, ora 12:00, in laboratorul de fizica al liceului.

Toate cele bune!

vineri, 16 septembrie 2011

Nicolae Iorga- Cugetari Partea I

  1. “Sufletele tari nu sunt cele razimate pe multe proptele, ci acelea care stau numai pe temelia lor”
  2. “E ciudat cum se pot gandi oamenii la moarte cand e atat de facut in viata! “
  3. “Lenea nu e odihna si de aceea-I lipseste multamirea”
  4. “Viata nu e buna, nici rea, e ceea ce este”
  5. “Poate numai daca as fi vesnic, as dori sa stiu ce e moartea”
  6. “ E un singur fel de prietenie, sint mai multe feluri de dragoste”
  7. “ Daruieste semenilor tai macar zambetul de toate zilele! Si inima ta se va incalzi de dansul de la o vreme”
  8. “ Pentru durerea ta, stai singur; la bucurie cheama si pe altii; numai asa vei avea tovarasi nefatarnici”
  9. “ Pentru fiecare om e un drum catre fericire: acela pe care e chemat sa mearga. Cei mai multi nu-l gasesc niciodata. Cei cuminti incearca pana la moarte. Cei mai prosti se trintesc la pamant si plang ca sint nenorociti”
  10. “ Mi-ar fi lenes sa fiu lenes”
  11. “ Poti invata in patru feluri: pentru scoala, pentru viata, pentru tine si pentru orisicine”
  12. “ Intelepciunea e a ta numai cand o dai altuia; altfel, ea este numai in tine”
  13. “ Ai toata viata un scolar pe care niciodata nu trebuie sa-l pierzi din ochi: tu insuti”
  14. “ Vai de acela care tine minte pedeapsa si uita greseala!”
  15. “ Pentru a fi un erou, ti se cere caracter, pentru a juca un erou, talent”
  16. “ Cei care cer prietenia fara a o da in schimb sint hoti de suflete”
  17. “ Copiii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti”
  18. “ A nu trai e mai rau decat a muri”
  19. “ Cand nu gasesti cuvantul, sa fi sigur ca gandul nu s-a limpezit inca”
  20. “ Un invatat are doua datorii: sa invete el necontenit si sa invete necontenit pe altii”
  21. “ Nu parasesti un ideal fara sa-i lasi ceva din fiinta ta”
  22. “ Gandurile rele se alunga prin fapte bune”
  23. “ La sfarsitul fiecarei zile, socoteste nu ceea ce altii au facut fata de tine, ci ceea ce ai facut tu fata de dansii”
  24. “ Moartea cea buna e aceea cand nu-ti pare rau ca ai trait”
[i]


[i] Nicolae, Iorga, Scrieri,Editura Ion Creanga, f.l.p, p. 237-241


















miercuri, 10 august 2011

410 ani de la moartea lui Mihai Viteazul

Un erou sau un om? Un viteaz sau un las? A raspunde la aceste intrebari cu una din variantele propuse este o eroare pentru ca Mihai Viteazul a fost o persoanalitate complexa. El a fost in primul rand un OM latura ce multi "patrioti" o ignora facandu-l un erou care si-a dat viata pentru patrie, care a lasat totul in scopul slujirii tarii. Dragi "patrioti" tin sa va anunt ca si Mihai Viteazul a iubit- a avut o sotie, Stanca, si doua amante, dupa spusele lui C.Gane- si Mihai Viteazul a mancat, baut, respirat, prin urmare a trait ca un Om. Mai mult decat atat, consider ca este gresit daca tot il facem erou sa il numim in acest fel, ci mai degraba un "conducator al eroilor" pentru ca nu a luptat de unul singur, eroi sunt si cei care i-au fost alaturi. Pe de alta parte, a-l considera pe Mihai Viteazul in totalitate un viteaz este gresit pentru ca a avut si el momente de retragere, de teama. Nu trebuie fortata analizarea unui moment referitor la aceasta personalitate, nici sa il divinizam, nici sa il "dracuim". Multi il considera pe Mihai Viteazul un erou national, care a unificat tarile romane din dragoste pentru popor. Oare? Daca analizati putin imprejurarile care l-au determinat sa actioneze in acest fel o sa gasiti si motivul pentru care a unit tarile romane, cauza ce nu prea seama cu dorinta de unire nationala.
In fine, "patriotilor" care il slaviti pe Mihai Viteazul stiti macar care era numele lui adevarat? Stiti de ce il sarbatoriti in 9 August si nu in 19?
Consider ca sarbatorim niste personalitati fara sa le cunoastem, participam la niste manifestatii care celebreaza evenimente din istoria romanilor fara sa le intelegem si in final ne laudam ca suntem MARI ROMANI!
Cultura lipseste, lauda pe seama ei creste si astfel minciunile se inmultesc!

duminică, 10 iulie 2011

Viziunea unei tinere asupra generatiei juvenile

De ce trebuie sa renunti la vise, idealuri, placeri din cauza banilor, atentiei acordata mai mult unor domenii in defavoarea altora? In ziua de azi sunt putini tineri care stiu ce vor sa faca in viata si totusi si acestia sunt descurajati, se orienteaza spre anumite sectoare muncitoresti care sunt mai bine platite. Oare un sector de acesta este capabil sa intretina o societate? De ce se acorda mai multa atentie unor domenii, cand acestea fara altele nu au puterea de care se bucura. A fi un economist bun inseamna implicit un om care a dobandit si cunostinte de matematica, insa un profesor de matematica nu primeste atentia pe care o capteaza un economist. Un bun arhitect inseamna un individ care stapaneste nu numai matematica, dar si desenul tehnic, insa profesorii de desen sunt vazuti ca niste cadre didactice care nu au niciun rost in formarea tinerilor. Spre ce ne indreptam? Multi tineri care ar da randament mai mare intr-un domeniu sunt determinati sa practice alte meserii pentru care nu sunt facuti. De aici se ajunge si la oameni nepotriviti pentru o meserie. Cu toate acestea, desi stiu ca demolez toata "constructia" realizata pana acum, spun: lupta pentru visul tau, tinere si incearca sa il atingi. Nu conteaza intotdeauna banii, conteaza si munca pe care o depui pentru dobandirea lor! Nu te lasa infrant de o societate elitarista, incearca sa iti alcatuiesti tu elita, din care sa faci parte. Radu Gyr spunea ca:
" Infrant nu esti atunci cand sangerezi
Si nici cand ochii-n lacrimi ti-s
Cele mai crancene infrangeri
Sunt renuntarile la vis"

Toate cele bune!