Bine ati venit pe blogul meu

sâmbătă, 12 decembrie 2009

O prietenie...


Totul a inceput acuma opt ani.Ne-am cunoscut in bancile din generala, banci care au fost tot timpul aproape. Cea mai mare parte a timpului petrecut la scoala era in spatele meu si acum este.Nu este in spatele meu doar la scoala, ci si pe poteca vietii. A fost in spatele meu cand am zambit, acestui zambet dandu-i un puternic ecou al bucuriei. A fost in spatele meu cand am plans fiind pilonul care ma sustinea sa nu cad in prapastia deznadejdii. A fost in spatele meu tot timpul. Mi-a oferit tratamente care au dat roade, m-a sunat chiar daca eram langa ea, m-a facut sa zambesc desi se facea de rusine vorbind singura pe strada, am realizat impreuna filmulete, actiune care este cuprinsa in filmul vietii noastre. Imi spunea candva ca ea vrea cu orice pret sa imi faca un cadou de Craciun si eu o rugam sa nu imi dea nimic. Prin aceasta am inteles ca e o persoana care daruieste chiar daca nu primeste. Dar totusi nici ea nu a inteles ceva. Cel mai mare cadou care mi l-a oferit deja e prietenia ei, sunt acele momente in care atunci cand aveam nevoie de ea era acolo. As putea sa scriu despre ea la nesfarsit. Dar cu ce folos? Ei ii plac postarile scurte asa ca ma rezum la ce am scris pana acum.
Inchei cu multumirea pentru ca existi. Esti o persoana importanta si ii faci si pe ceilalti importanti. Iti multumesc nasa!

joi, 10 decembrie 2009

Psihologia poporului roman


Poporul roman este natiunea pe care unii o repudiază, alţii o apreciaza sau altii nu o cunosc.Romanii nu sunt cei de peste hotarele tarii, nu sunt cei de la conducere, sau cei care au o cetatenie romana. Romani sunt cei care se simt romani si nu e nimic rau in aceasta cu toate ca avem aceasta tendinta de a repudia tot ce e romanesc, dar nu tot ce e romanesc este rau realizat. Romanilor le sunt atribuite anumite trasaturi prin prisma emigrantilor.Dar daca un roman din Spania se comporta necivilizat aceasta nu inseamna ca toti sunt asa sau daca un roman din Franta este erudit, aceasta calitate nu se poate atribui tuturor conaţionalilor sai.Poporul roman a fost studiat de mai multi slujitori ai literaturii, printre care si Constantin Radulescu Motru.Vor urma cateva citate din celebra carte a domnului Motru " Psihologia poporului roman".

  • " Populatia satelor romanesti, dimpotriva, sta sub traditia muncii colective.Fiecare satean face ceea ce crede ca va face toata lumea.N-are curajul sa inceapa o munca decat la termele fixate prin obicei. A iesi din randul lumii este, pentru sateanul roman, nu un simplu risc, ci o nebunie. De aceea slabele rezultate date de scolile primare rurale la noi. Copilul de satean invata in scoala sa fie cu initiativa, fiindca scoala noastra este croita pe modelul scolilor burgheze apusene, dar cu toate sfaturile primite, copilul de satean cand iese din scoala se susupune traditiei colective: el munceste cum a pomenit la el in sat, din mosi stramosi.Pin aceasta munca in colectiv satele romanesti au durat. Cand urgia le izbea ele nu se risipeau, ci se mutau, ca un singur om, de la ses la munte, dintr-un cap la altul al tarii.In Apus, in tarile locuite mai ales de anglo-saxoni, colonizarile s-au facut prin imprastierea indivizilor; in tarile locuite de romani prin imprastierea colectivitatilor satesti.
  • O caracteristica a sufletului romanesc, care se poate constata iarasi de la prima privire comparativa, este neperseverenta la lucrul inceput. Romanul este greu pana se apuca de ceva, ca de lasat se lasa usor, zice un scriitor popular. Activitatea romanului o compara multi cu un foc de paie.In Apus, omul se infige adanc cu munca sa in natura, romanul ramane la suprafata. Omul din Apus face opere durabile, pe cand romanul improvizeaza. Si cu toate acestea, tot despre roman se afirma, cu aceeasi dreptate, ca este indelung rabdator, ca este conservator si traditionalist. Cum se impaca aceste caracteristici, care sunt opuse? Cine este fara perseverenta este si fara rabdare.Cine improvizeaza nu este c0nservator.Neperseverenta la lucru si-a facut aparitia de abia in sec ala XIX-lea, deodata cu innoirea organizatiei statului roman. Aceste innoiri de organizare au deschis drum multimii de politicieni si de slujbasi la stat. S-au facut din " politica" si din " slujba" profesiuni de munca usoara, care in scurta vreme au concurat cu succes pe toate celelalte profesiuni. Politicienilor si slujbasilor le trebuia insa o specialitate. Pe aceasta nu le-o putea imoune traditia statului roman, care tocmai se innoia. Specialitatea trebuia organizata prin imitatie dupa alte tate straine. Astfel incepe epoca improvizatiilor profesionale. Pentru a-si gasi o intrebuintare si deci o justificare la plata pe care si-o lua din bugetul statului, doritorul de politica si de slujba trebuia el insusi sa-si defineasca rostul activitatii.El nu putea sa faca aceasta mai bine decat invocand ceea ce se face aiurea. Asa se face in Franta, deci asa trebuie a se faca si in Romania.
  • Cea mai mica greutate ivita in calea educatiei este motiv de intrerupere. Marea majoritate a elevilor nostri nu ajung sa practice carierele pe care le indica titulatura scolilor in care ei au pornit sa se inscrie, ci practica ceea ce improvizatia le-a daruit.
  • Timpul este pentru romani orice, numai moneda nu. La targ sta si se tocmeste ceasuri intregi pentru un lucru de nimic. Tot asa la petrecere, pierde zile si nopti intregi.
  • Pe terenul vietii politice acordul este foarte vag. La noi este un fapt recunoscut ca legile, care sunt obligatii constractate prin reprezentantii majoritatilor cetatenesti, nu se respecta. Nu se respecta nici de cei care le fac, nici de cei pentru care se fac. In principiu s-ar putea zice ca nerespectarea legilor , acolo unde se constata, este datorita educatiei cetatenesti incomplete. Acesta nu este cazul la noi. La noi, nerespectarea legilor este o manifestare directa a individualismului subiectiv. Romanul considera nerespectarea legii ca un titlu de marire si de putere.
  • Rusine nu este pentru popor care se stie deosebit sufleteste de popoare glorioase si puternice, dar este rusine pentru care n-are curajul sa-si cunoasca firea si destinul.
  • Nu este tara in hotarele lumii civilizate in care " gura lumii" "gura satului" sa aiba mai multa trecere ca in tara noastra.
  • Omul de caracter la romani, nu ete acela care este conecvent cu sine insusi, ci acel care n-a iesit din cuvantul grupului, adica acela care a urmat totdeauna clopotul turmei.
  • Un profesor care isi face datoria in mod constiincios, un meserias priceput, un agricultor harnic daca nu fac parada de nationalism, nu sunt nationalisti. In schimb toti pierde-vara, care muncesc pe apucate cand au gust, daca fac parada de nationalism sunt nationalisti. Pe acestia din urma ii "stie lumea" ma rog ca sunt nationalisti, pe cand pe ceilalti nu. Lucru important este nu sa-ti faci datoria de cetatean, ci sa te stie lumea ca esti nationalist.
  • La fiecare 2-3 ani avem cate o criza nationalista de un caracter deosebit.
  • Romanii iubesc puterea pentur putere si nu pentru gandul de a face ceva cu puterea.
  • A trecut timpul domniilor fanariote si s-au dus ciocoii, dar ne-au ramas amintirile despre ei, dimpreuna cu deprinderile lor; ne-a ramas ciocoismul. Ciocoismul il intalnim inca in viata politica si are aproape acelasi caracter ca si ciocoismul vechi: frenezia puterii, lipsa de ideal i dispretul pentru multime.
  • Omul predispus la ciocoism judeca insa astfel. El dusmaneste exclusiv pe cel care i-a luat locul, fiindca acesta detine puterea.
  • Nu ne ocupam de viitor pana ce nu vom sfarsi cu prezentul
  • Ceea ce era bun inainte este acum rau si ceea ce era rau, este bun. Idealul nou schimba logica mintii si a inimii.
  • Revolutia ca sa fie privita ca un bine in viata unei societati trebuie sa fie totdeauna o renovatie
Cele spuse de scriitorul Constantin Radulescu Motru le putem observa fara prea mare efort in comedia contemporana jucata cu atata energie pe teatru pamantului romanesc.


miercuri, 11 noiembrie 2009

Susceptibilitatea exprimata prin cuvant


Cuvantul....grupul de litere unite prin muzicalitatea interioara.Cuvantul este cel care ne intinde mana spre exterior, liantul dintre noi si mediul in care traim.Acesta ne reprezinta in orice moment, in perioade de extaz, in vremuri tumultoase, in toate situatiile prin care trecem de-a lungul timpului.Prin cuvant avem posibilitatea de a ne lamenta, acesta este podul construit cu sentimente, podul sensibilitatii noastre.Acest grup de litere exista in toti, chiar si in cei muti, are asonanta remarcata si de cei surzi, este strigatul cel mai puternic al trairilor.Fiecare dintre noi are un cuvant anume, un cuvant care ne picteaza aripi si care ne ajuta sa repudiem momentele pline de supliciu consacrandu-ne placiditatea pe care o cautam.
Sunt momente in care cuvantul ne domina, in care acesta ne tradeaza. De multe ori trecem prin foc, prin situatii mai dificile, care ne transmit pesimism sau o stare tumultoasa.In momentele acelea cautam vinovatul pentru situatia in care ne aflam si ii reprosam cele savarsite.Cuvantul atunci ia trasaturi specifice palosului care loveste in sufletul celuilalt.Pentru a reveni la normal, noi ne cerem scuze interlocutorului,motivand faptul petrecut prin prisma starii in care ne-am aflat.Dar nu,nu ! Nu acesta este motivul. Motivul suntem noi, nu starea, nu vremea, nu altcineva.Nu trebuie sa ne cerem scuze pentru ca am vorbit vulgar, pentru ca am folosit un cuvant nepotrivit, trebuie sa ne cerem scuze pentru ca nu ne-am prezentat inainte, nu ne-am descris inainte, pentru a nu fi niciun fel de surpriza din partea celuilalt atunci cand ne observa in diferite situatii. Spunea cineva ca e inevitabil sa folosesti un limbaj sordid atunci cand esti nervos, dar tu nu folosesti cuvinte pe care inainte nu le-ai utilizat, in acele momente nu mai folosesti bariera dintre interior si exterior, nu mai ai granite, atunci cuvantul este pentru tine un tradator deoarece acesta nu mascheaza trairile adevarate !!!
Cuvantul are puteri nelimitate, puteri pe care omul nu si le poate inchipui. Acesta este medicamentul sufletului, este precum a relatat Lucian Blaga " lacrima celor care ar fi voit asa de mult sa planga si n-au putut". Se spune ca mai demult sufletul si mintea locuiau impreuna.Atunci tot ce simteai si gandeai. Acum acestea nu sunt despartite de un zid care nu mai poate fi escaladat, acum acestea sunt unite prin cuvant, care apartine ambelor procese psihice.Existenta noastra este supusa acestui element anodin pentru gandirea noastra, dar care isi face simtita prezenta in mod iminent.
Spunea Lucian Mares in Capcana timpului ca " timpul liniar este demonul nascut spre a ne conditiona visarea". Oare cuvantul nu participa si el la permanentizarea visului?

marți, 4 august 2009

Targul de fete de la Gaina

In muntii de piatra in fiecare an este o mare sarbatoare, un eveniment care a rasunat prin tulnicele apusene de multi ani si la care se aduna multi oameni atrasi de frumusetea MUNTILOR APUSENI.Ca si in alti ani la Targul de fete de la Gaina si-au facut prezenta o multime de persoane care in ciuda temperaturii mai scazute s-au incalzit cu imaginea trecutului proiectata in prezent si aceasta imagine care infrumuseteaza decorul este traditia romaneasca.Traditia imbracata in portul popular se deruleaza in prima duminica dupa Sfantul Ilie ( 20 iulie) pe aceste meleaguri locuite de moti.Fetele care vor sa ia parte la acest targ se pregatesc ani intregi pentru ziua aceasta, fiindca ele trebuie sa ia si zestrea. Mama, bunica, matusa sau prietenele contribuie cu cate ceva la zestrea fetei mari.Zestrea care se impacheteaza in lazi sculptate si cu flori colorate, se incarca pe cei mai frumosi cai ai familiei, la care se adauga cele mai frumoase vite si stupi de albine. Pe culmea Gainei isi ridica fiecare familie care are fata de maritat, un cort propriu, in care se expune zestrea si alesii familiei asteapta pe petitori.Pana la orele zece dimineata, afara de feciorii si fetele care vor sa-si afle aici partea, toti ceilalti sunt ocupati cu vanzarea si cumpararea lucrurilor de casa si agricole, precum: coase, streanguri, greble, oale si diferite poame aduse la targ de criseni.Feciorii, de asemenea, insotiti de familiile lor aduc tot ce au mai bun, in special o curea frumoasa plina de argint si aur. Dupa ce si-au ales o mireasa urmeaza incredintarea publicului adunat prin schimbarea de "naframi", numite credinte.

Alta varianta a legendei spune ca odata in varful muntelui, traia o zana frumoasa fara seaman si tare bogata. Ea avea o gaina care facea zilnic miraculoase oua de aur. Si o data pe an, zana daruia cate un ou de aur, ca zestre unei fete sarace si cuminti. Rand pe rand treceau anotimpurile si nimeni nu cutezase sa curme linistea din viata zanei, iar oamenii cand aveau nevoie de un sfat ori de un mic ajutor, apelau totdeauna la dansa.Intr-o buna zi, insa, cinci tineri din Vidra, imbracati in straie femeiesti, s-au furisat la zana muntelui si, iscodind unde se afla gainusa, au sterpelit-o impreuna cu un cos plin cu oua de aur. Fugind de le scaparau picioarele, unul dintre strengari scapa cosuletul pe jos, ouale rostogolindu-se pana-n apele involburate ale Ariesului. Au ascuns apoi gaina in muntii Abrudului care, cum se stie, adaposteste multa bogatie inlauntrul lor. Suparata, Craiasa bailor de aur a parasit pentru vesnicie acele taramuri, plecand spre alte zari mai indepartate. De atunci, tinerii s-au invatat sa urce, in a treia duminica a lui iulie, pe culmea platoului Gaina (1486 m), nadajduind ca poate intr-o zi o vor mai intalni.

In imaginile urmatoare puteti admira teatrul in care tinerii se unesc si in care spectatorii se veselesc.



luni, 3 august 2009

Rascolirea trecutului

Uitarea...cuvantul care imi rasuna in permanenta in minte, cuvantul pe care nu il doresc, pe care incerc sa il sterg din vocabular, dar nu pot, ne invartim in jurul lui parca este un Soare al modernitatii, un punct in jurul caruia se invarte tot ce apartine noului.Uitam cine am fost, uitam cum am fost.De ce? Ne e frica sa ne rascolim trecutul? Ne e rusine de trecutul nostru? Ne e rusine de intamplarile de care am fost mandri atunci cand le-am savarsit, iar acum dorim sa le stergem cu un burete numit uitare? Mai demult eram mult mai deschisi, eram neinfricati, dormeam cu usa deschisa fara sa ne fie frica de faptul ca s-ar putea intampla ceva dramatic, dormeam pe iarba fiind protejati de un caine care nu a vazut doctorul veterinar niciodata si aveam ca lumina stelele. Mergeam noaptea prin padure crezand ca o sa gasim o comoara fara sa ne fie teama ca ne va ataca vreun animal. Mangaiam toti cainii care ne apareau inainte fara sa il intrebam pe stapan daca e vaccinat; mancam morcovi scosi din pamant si spalati doar in paraul din care isi alinau setea si animalele fara sa ii radem si celelalte operatiuni care se fac azi pentru a elimina bacteriile. Cu ceva timp in urma orice copil ne era prieten, nu urmau atatea intreabari unde stai? cati ani ai? cati frati ai? aceste interogatii erau inutile; ne imprieteneam prin intermediul jocului, un joc ce ne picta fiecarui congener un zambet . Acel joc era mijlocul nostru de comunicare. Dar acum ce suntem? Suntem niste persoane care evita pe cat posibil intalnirea cu ceilalti, persoane care acum nu mai lasa usa deschisa, ci si-a pus interfon si a mai adaugat inca 4 lacate ca sa fie sigur ca nu intra nimeni. Suntem niste persoane care au uitat regulile jocului, au eliminat si participantii, iar acum suntem singurii care mai jucam, un joc fara reguli pe o scena fara spectatori. Cine mai este curios sa cunoasca minunatiile padurii? Auzim doar definitia: Padurea este un loc periculos. Este periculoasa pentru ca nu oricine patrunde in ea? Este periculoasa pentru ca nu oricine ii cunoaste minunatiile? Am ajuns sa nu mai vedem nicio minunatie, sa ne gandim doar la problemele noastre, sa nu mai luam in considerare ce zice o alta persoana. Am ajuns sa traim singuri, izolati intr-o lume doar a noastra in care uitam si cine suntem...

luni, 27 iulie 2009

Cugetari- Nicolae Iorga

"Sufletele tari nu sunt cele razimate pe multe proptele, ci acelea care stau numai pe temelia lor.
E ciudat cum se pot gandi oamenii la moarte cand e atat de facut in viata!
Lenea nu e odihna si de aceea ii lipseste multamirea
Minciuna nu poate lua nimic din adevar, precum negura nu face ziua mai mica.
Viata nu e buna, nici rea, e ceea ce este.
Poate numai daca as fi vesnic as dori sa stiu ce e moartea.
Scrisul tau sa fie ca rasina ce curge din brad: viata revarsata.
E un singur fel de prietenie, sunt multe feluri de dragoste.
Daruieste semenilor tai macar zambetul de toate zilele! Si inima ta se va incalzi de dansul de la o vreme.
Pentru durerea ta, stai singur, la bucurie cheama si pe altii; numai asa vei avea tovarasi nefatarnici.
Pentru fiecare om e un drum catre fericire: acela pe care e chemat sa mearga.Cei mai multi nu-l gasesc niciodata.Cei cuminti incearca pana la moarte.Cei mai prosti se trantesc la pamant si plang ca sunt nenorociti.
Mi-ar fi lene sa fiu lenes.
Poti invata in patru feluri: pentru scoala, pentru viata, pentru tine si pentru orisicine.
Intelepciunea e a ta numai cand o dai altuia: altfel, ea este numai in tine.
Ai toata viata un scolar pe care niciodata nu trebuie sa-l pierzi din ochi: tu insuti.
Vai de cel care tine minte pedeapsa si uita greseala!
Nu scrie si nu fa nimic de care sa-ti poate fi rusine.
Dreptatea e ca sanatatea lumii.
Scrie ca sa pastrezi florile gandului tau pe care altfel le ia vantul.
Pentru a fi un erou ti se cere caracter, pentru a juca un erou, talent.
Cei cari cer prietenia fara a o da in schimb sunt hoti de suflete.
Ca sa vezi in adancimi, adu-ti lumina ta.
Copiii trebuie cerescuti pentru ei, nu pentru parintii lor.
Nu e greu sa gasesti adevarul, e greu sa ai dorinta de a-l gasi.
Adevarul e pretutindeni, dar nu-l recunoaste decat acela care-l cauta.
Un invatat are doua datori : sa invete el necontenit si sa invete necontenit pe altii.
Nu parasesti un ideal fara sa-i lasi ceva din fiinta ta.
Gandurile rele se alunga prin fapte bune.
Nu e poet acel care nu e pentru tot poporul sau.
Sa stii unde esti, sa descoperi ce trebuie acolo sa incerci tot ce poti incerca in vederea acelei nevoi sunt cele trei radacini ale intelepciunii.
Faima se rugineste daca nu o cureti prin munca in fiecare zi.
Insulta e declaratia infrangerii.
Cunoaste-ti prietenii pentru a-i iubi si dusmanii pentru a-i stapanii.
Poti admira ce n-ai inteles bine, dar nu poti iubi ce n-ai inteles bine.
A scrie o carte inseamna a face actul social al frumusetii si intelepciunii.
Oamenii pe cari nu i-ai invinge prin lupta ii castigi pe incetul prin munca.
Drumul lung incepe de unde ai obosit.
O tara sunt oamenii dintr-insa.
Copiii sunt mugurii unei generatii noua.
E un om mare acela care poate fi tot asa cu oricine.
Cei mai multi traiesc zile, putini traiesc viata.
Cine scrie pentru putini, scrie pentru aceia, cine scrie pentru sine, scrie pentru toti.
Cu aceeasi minciuna nu-ti poti pescui de doua ori aceeasi incredere.
Cand intre doi oameni e o neintelegere, fiecare e dator sa caute daca nu cumva el n-a inteles,
Tinerii viseaza inainte, batranii viseaza la urma; la mijloc barbatii lupta.
Esti cel mai in masura de a-ti cunoaste defectele si singurul in masura de a le indrepta.
Nu zi niciodata: stiu si pot, fara sa te intrebi pentru ce stiu si pentru ce pot?
Un om cult inseamna o minte deschisa catre bunatate si frumusete.
Vei fi cu atat mai fericit, cu cat va trai mai mult in tine copilul ce ai fost."

sâmbătă, 25 iulie 2009

Luna eterna

O noapte linistita, cu un cer senin se asterne peste mine.Nu stiu de ce simt o durere in suflet, dar totusi imi vine sa zambesc.Privesc stelele care vegheaza Luna sau invers Luna le vegheaza.Imi amintesc de Luna care veghea candva deasupra mea, care avea o raza ce emana o liniste care imi oferea un somn cat se poate de bun.Parca Luna aceea nu o mai vad, sau poate nu o mai recunosc.Nu se poate, atata timp am fost impreuna si sa nu o mai stiu? Asa ceva nu imi permit, nu admit uitarea pe care nu o consider altceva decat o forma de a lasa loc si altor intamplari care urmeaza sa se asterne pe scena vietii tale, dar eu mai am suficient loc vacant pentru alte escapade.Acum nu vreau ceva nou, acum vreau ceva ce a existat, ceva ce mi-a fost aproape candva si acum nu o mai gasesc. Unde e Luna care fara sa scoata un sunet imi spunea povesti, povesti pe care alti copii nu le stiu, povesti care se implinesc, povesti ce nu au un sfarsit, nu au un numar fix de personaje, dar rolul protagonistului este stabilit, acela sunt eu. In povestea mea pana la un drum nu lipseste Luna, nu lipsesc razele ei care parca transmitea viata celor care le priveau.Acum e o alta Luna, poate cea "veche" a lasat locul unei alte mai tinere pentru ca vorba lui Amza Pella " tineretea e varsta faptelor mari " si din acest motiv Luna cea batrana s-a retras intr-un loc de unde urmareste actiunile intreprinse de cea careia i-a lasat locul. Nu stiu daca Luna cea tanara va putea sa ajunga la treapta la care a ajuns predecesoarea sa, stiu doar ca va trai toata viata cu vorbele incurajatoare ale batranei Lune " increde-te in puterea ta si vei reusi". Pentru mine imaginea Lunei plina de riduri va straluci mereu in mintea mea si ori de cate ori privesc in trecut ea va lumina ca altadata, ea ma va urmari mereu, imi va urmari fiecare pas, fiecare gest si nu pot sa nu privesc spre cer si sa ii multumesc bunicii, Luna care straluceste intr-un univers instelat cu amintiri...

vineri, 3 iulie 2009

Speranta si Increderea

De ce trebuie sa ti se taie aripile tocmai atunci cand vrei sa zbori?
De ce trebuie sa se ofileasca floarea tocmai atunci cand vrei sa o admiri?
De ce trebuie sa se intunece atunci cand vrei sa privesti soarele?
Pentru ca noi nu vedem decat o parte a minunatiilor,iar Dumnezeu vrea sa ni le arate si pe celelalte insa noi renuntam doarece nu am obtinut ce ne-am dorit.Sisif spunea ca " nu exista soare fara umbra" , orice lumina este legata de intuneric, orice deznadejde este legata de speranta.Dar daca speranta moare ultima ce se va intampla daca nu mai avem speranta, vom fi elegiaci? Daca vom avea speranta vom fi fericiti? Nu poti fi fericit si daca nu speri? Nu poti castiga ceva daca nu speri? Nu exista ceva mai puternic decat speranta? Ce se intampla cu Don Quijote daca doar spera ca va ajunge la doamna lui si o va apara? Ce se va fi intamplat cu el daca doar spera ca Sancho Panza i-ar fi dus scrisorile domnitei lui ( desi acesta mergea pana in vale, iar la intoarcere spunea stapanului sau ca domnita si-a primit scrisoarea).Ce se va intampla cu Sisif daca doar spera ca va putea duce bolovanul in varful muntelui, sau cu Don Juan care spera ca va putea sa fie pe placul tuturor femeilor.Ce se va intampla cu Anna Karenina daca doar spera ca isi va revedea fiul si va fi alaturi de el de ziua lui? Acestia nu doar au sperat! Speranta nu le-a fost suficienta pentru a putea realiza ce si-au propus.Speranta a fost primul pas, care nu duce niciodata la izbanda in cazul in care nu mergi mai departe, ramai doar la stagiul de speranta.Trebuie sa crezi si sa te increzi ca o sa reusesti, nu doar sa speri.Sisif a avut incredere in puterea lui si a reusit, dupa care a trebuit sa o ia de la inceput, dar nu si-a pierdut increderea ca in conditiile in care " coborarea se face uneori in durere, ea poate sa se faca si in bucurie".Don Quijote a avut incredere in Sancho Panza care l-a ajutat sa traiasca in iluziile lui care ii consacrau momente de fericire.Anna Karenina in ciuda impotrivirilor celorlalti a fost la fiul ei de ziua acestuia pentru ca a avut increde ca va putea trece peste obstacole doar pentru a-si strange fiul in brate, iar Don Juan a atras simpatia tuturor femeilor, chiar daca apoi le oferea doar dezamagirea.
Noi ce ne facem daca pierdem increderea, ramanem doar cu speranta? Facem doar un pas?
Viata e un front de pe care nu putem pleca decat ca invinsi sau ca invingatori.
Tu in ce categorie te inscri?

joi, 21 mai 2009

Nu conteaza !

Nu conteaza cat esti de mic sau mare, tanar sau batran, conteaza cat de mari sunt personalitatea si sufletul tau!
Nu conteaza ca esti evreu, german, roman sau maghiar, conteaza cat te lupti pentru fratele tau!
Nu conteaza cate Premii Nobel ai luat, conteaza cat de savuroasa e cartea vietii tale!
Nu conteaza masura importantei tale pentru prieteni, conteaza cat de importanti sunt ei pentru tine!
Nu conteaza cati bani ai, conteaza cati bani castigati de tine se gasesc in buzunarele celorlalti oameni nevoiasi!
Nu conteaza ca esti slab sau gras, conteaza cat de mari iti sunt bratele cand ii imbratisezi pe cei dragi!
Nu conteaza de cate ori prietenul tau a fost alaturi de tine, conteaza de cate ori ai fost tu langa el!
Nu conteaza cate cuvinte ai rostit intr-un discurs, conteaza impactul cuvintelor tale asupra ascultatorilor!
Nu conteaza cati bani castigi in urma unei munci, conteaza cat de mult iti place sa o practici!
Nu conteaza cate carti ai citit, conteaza ideile cu care ai ramas in urma lecturii si importanta lor in viata ta!
Nu conteaza cate persoane dragi sunt langa tine, conteaza cat de mult le pretuiesti!
Nu conteaza cu ce persoana te-ai imprietenit, conteaza cat de mult iti place sa fii alaturi de ea!
Nu conteaza la cate petreceri ai fost, conteaza cat de mult te-ai distrat!
Nu conteaza peste cate suferinte ai trecut in viata ta, conteaza ce ai invatat din aceste infruntari!
Nu conteaza cine esti, ci cum esti !

duminică, 10 mai 2009

UITAREA

Oare cum ne-am simti daca lumea ne-ar uita peste o zi?
Oare cum ne-am simti daca cel mai bun prieten al nostru ne-ar inlocui foarte usor cu un strain?
Oare cum ne-am simti daca mergem la o petrecere unde am fost invitati si nu ni se acorda nicio atentie?
Raspunsurile la aceste intrebari sunt diversificate, fiecare se poate pune in locul acelei persoane si sa gaseasca singur raspunsurile.La aceste situatii se ajunge de cele mai multe ori prin lipsa de respect.Uitam prea repede persoanele dragi, spunem noi " lasa, ei cu mortii, noi cu vii, fiecare se preocupa de sine", dar toti ne tragem din ceva, toti avem legaturi cu alte persoane care nu mai sunt in aceasta lume.Noi, tinerii, nu suntem altceva decat niste muguri care la caldura soarelui se deschid si isi orienteaza petalele dupa intensitatea luminii ceresti, dupa satisfactii, dupa bucurii.Radacinile pomului in care inflorim sunt stra-bunicii, acele persoane pe care le uitam si le inlocuim cu altele.Tulpina este reprezentata de bunici, care au muncit o viata intreaga pentru a fi cat mai inalti, pentru ca noua,urmasilor, sa ne fie cat mai usor, dar si pe aceste persoane sfinte le uitam.Creanga este reprezentata de parinti, care s-au luptat ca a noastra ramura sa nu aiba noduri, sa nu simtim nicio suferinta, nicio durere, nicio deznadejde, dar nici aceste persoane nu sunt scutite de incadrarea lor in sfera uitarii.Atunci, noi pe cine nu uitam? Oare mintea noastra este atat de ingusta? Oare ne-am pierdut memoria? Memoria nu ne-am pierdut-o ! Raspunsul este usor de gasit privindu-ne aflati in diferite imprejurari.
Nu uitam ca trebuie sa primim bani.
Nu uitam ca trebuie sa ne cumparam haine.
Nu uitam ca trebuie sa mergem la petrecere.
Aceste ni se par mult mai importante decat rememorarea parintilor, bunicilor, stra-bunicilor, ei au trait si au murit, au fost prezenti si acum sunt inexistenti in viata noastra.
Lipsa de respect duce la dezradacinare, lipsa de respect ne face niste fii nelegitimi, care nu mai stiu nici macar cine sunt.
De ce sa ne mai miram atunci cand pentru unii oameni, care cu siguranta nu au multe circumvolutiuni pe creier si care se considera romani ziua de 9 Mai se rezuma doar la Ziua Europei !
Nu este mai bine sa spunem ca acei oameni sunt nelegitimi?
Nu este corect sa spunem ca acei oameni sunt niste copii care privesc prea mult la televizor si invata ce trasmit " desteptii " prin intermediul mass-mediei?
Romania aceasta multi copii are ! Au 40,50 ,60,70 de ani, dar sunt copii !
Tineretul e in floare ! (la minte evident!).
Pentru romanii ( maturi !) 9 Mai are o tripla conotatie : ZIUA INDEPENDENTEI ! ziua inlaturarii nazismului din Europa si ziua Europei!
In ziua de azi Kogalniceanu este considerat un om mut, cuvintele rostite de el in 9 Mai " suntem liberi, suntem independenti, suntem natie de sine statatoare" nu mai rasuna in Romania in care a slujit, deoarece Romania are o populatie alcatuita din copii bastarzi!
Tinerilor, nu va uitati stramosii, caci ei s-au luptat pentru a ne fi noua mai bine !
O raza de lumina sa incalzeasca sufletele stramosilor.
Copilaria a trecut ...E cazul sa ne maturizam !

vineri, 9 ianuarie 2009

Razboiul mut

Amintirile te bantuie in fiecare secunda ce trece, in fiecare secunda care ti-o fura in cele din urma trecutul.Vantul inocentei te duce intr-o Biserica unde sunt multe icoane, unde pe turnul cel mai mare este Hristos, iar tu in perioadele de criza nu mai stii la ce icoana sa te inchini, sa iti descarci sufletul, cui sa ii mai ceri ajutorul.In prezent nu mai facem asa ceva multi dintre noi,teluricii, nici chiar in perioadele dramatice in care nu suntem altceva decat o piesa care trebuie verificata daca mai functioneaza la masinaria aceasta numita viata.Nu ne mai rugam, nu mai multumim, suntem vesnici saraci-spunem noi ca la buzunar din cauza lipsei unei monede de 1 leu- dar nu acolo este problema, ci la ratiunea noastra care ne-o limiteaza televiziunea, internetul si alte procupari de acest fel.Noi acum spunem ca nu mai are rost sa ne rugam pentru ca au facut acest lucru si stramosii nostri cand erau in razboi, dar tot au murit.Noi uitam un lucru esential! Nu suntem suficient de puternici sa judecam soarta muritorului,acela este nascut, traieste,se dezvolta si moare cand vrea CEL SUPREM(!). Acum nu mai este nici primul razboi mondial, nici al doilea,de acestea s-au ocupat stramosii nostri.Acum este ceva mult mai grav, un razboi in care este implicat intreg mapamondul, un razboi mut purtat intre tine si imposibilitatea de a avea libertatea de a alege ce iti place pentru ca in ziua de azi "preferintele" tale sunt alese de altii care domina si pe tine te pun sa alegi intre fructul care il preferi dintr-o portocala si o portocala.Acum noi nu mai avem posibilitatea pe care au avut-o stramosii nostri de a ne lupta direct cu dusmanul, ci acum dusmanul e prea puternic si ne-a luat tot armamentul, iar noi nu avem cu ce ne lupta asa ca purtam pentru moment acest razboi mut dintre dorintele noastre de a schimba cursul acesta zdruncinat, efervescent al vietii si stoparea dorintelor noastre de catre cei care conduc.Pana cand vom purta acest razboi? Poate pana cand dusmanul ajunge destul de puterninc astfel incat noi sa nu avem ce face si sa acceptam distrugerea, sa acceptam invitatia lor in lumea cealalta, pentru ca in aceasta nu mai au loc de noi.Poate atunci razboiul va primi sunet, un sunet al tunului mortii....