Bine ati venit pe blogul meu

miercuri, 11 noiembrie 2009

Susceptibilitatea exprimata prin cuvant


Cuvantul....grupul de litere unite prin muzicalitatea interioara.Cuvantul este cel care ne intinde mana spre exterior, liantul dintre noi si mediul in care traim.Acesta ne reprezinta in orice moment, in perioade de extaz, in vremuri tumultoase, in toate situatiile prin care trecem de-a lungul timpului.Prin cuvant avem posibilitatea de a ne lamenta, acesta este podul construit cu sentimente, podul sensibilitatii noastre.Acest grup de litere exista in toti, chiar si in cei muti, are asonanta remarcata si de cei surzi, este strigatul cel mai puternic al trairilor.Fiecare dintre noi are un cuvant anume, un cuvant care ne picteaza aripi si care ne ajuta sa repudiem momentele pline de supliciu consacrandu-ne placiditatea pe care o cautam.
Sunt momente in care cuvantul ne domina, in care acesta ne tradeaza. De multe ori trecem prin foc, prin situatii mai dificile, care ne transmit pesimism sau o stare tumultoasa.In momentele acelea cautam vinovatul pentru situatia in care ne aflam si ii reprosam cele savarsite.Cuvantul atunci ia trasaturi specifice palosului care loveste in sufletul celuilalt.Pentru a reveni la normal, noi ne cerem scuze interlocutorului,motivand faptul petrecut prin prisma starii in care ne-am aflat.Dar nu,nu ! Nu acesta este motivul. Motivul suntem noi, nu starea, nu vremea, nu altcineva.Nu trebuie sa ne cerem scuze pentru ca am vorbit vulgar, pentru ca am folosit un cuvant nepotrivit, trebuie sa ne cerem scuze pentru ca nu ne-am prezentat inainte, nu ne-am descris inainte, pentru a nu fi niciun fel de surpriza din partea celuilalt atunci cand ne observa in diferite situatii. Spunea cineva ca e inevitabil sa folosesti un limbaj sordid atunci cand esti nervos, dar tu nu folosesti cuvinte pe care inainte nu le-ai utilizat, in acele momente nu mai folosesti bariera dintre interior si exterior, nu mai ai granite, atunci cuvantul este pentru tine un tradator deoarece acesta nu mascheaza trairile adevarate !!!
Cuvantul are puteri nelimitate, puteri pe care omul nu si le poate inchipui. Acesta este medicamentul sufletului, este precum a relatat Lucian Blaga " lacrima celor care ar fi voit asa de mult sa planga si n-au putut". Se spune ca mai demult sufletul si mintea locuiau impreuna.Atunci tot ce simteai si gandeai. Acum acestea nu sunt despartite de un zid care nu mai poate fi escaladat, acum acestea sunt unite prin cuvant, care apartine ambelor procese psihice.Existenta noastra este supusa acestui element anodin pentru gandirea noastra, dar care isi face simtita prezenta in mod iminent.
Spunea Lucian Mares in Capcana timpului ca " timpul liniar este demonul nascut spre a ne conditiona visarea". Oare cuvantul nu participa si el la permanentizarea visului?